miercuri, 2 iunie 2021

Uniforme medicale Limarom

Limarom 2000 este un brand românesc care activează în industria textilelor de peste 20 de ani, atât în România, cât și în Uniunea Europeană și care și-a dezvoltat activitatea și în direcția personalizării articolelor prin imprimare prin serigrafie și broderie pentru confecții textile. În prezent, colaborăm cu sute de clienți din diferite domenii de activitate și onorăm zilnic zeci de comenzi de mare amploare. Tot de 20 de ani ne-am dezvoltat și în ceea ce privește crearea de uniforme medicale și, putem spune că, în tot acest timp, am reușit să înțelegem nevoile clienților noștri din acest sector, în așa fel încât să le oferim produse calitative care să le îndeplinească în totalitate.

Calitate, diversitate, siguranță și confort

Investim constant în fiecare arie a procesului de producție, de la mecanisme și software-uri, până la pregătirea intensă a personalului pentru a putea garanta succesul muncii noastre. Utilizăm materiale de calitate înaltă care să confere un grad ridicat de confort, fiind fluide și ușoare, dar totodată să dispună de o rezistență sporită și să asigure protecție deplină celor ce le poartă. De asemenea, nu am ignorat nici latura estetică și, în acest sens am propus o gamă foarte largă de variante, pentru a ne asigura că ne pliem pe gustul tuturor. Așadar, dispunem de o selecție vastă de culori, nuanțe, croiuri și detalii decorative, pentru a putea contura atât game clasice, simpliste, cât și game mai actuale, bazate pe trendurile din domeniu. Deci realizăm și clasicele halate albe, pe care le puteți însă regăsi și în mai multe formate, precum croiuri cambrate, ajustate pe corb, cu anchior în V sau pătrat, cu buzunare, fermoare sau alte accesorii decorative, dar și practice în aceeași măsură. Același produs îl realizăm și într-o cromatică diversificată, în nuanțe aprinse sau chiar pastelate, pentru aceia ce vor să iasă din tiparul halatului alb.



Costuri reduse pentru produse de top

Mai mult decât aspecte ce țin de practicitatea și estetica produselor, ne-am dorit să putem asigura și avantaje de ordin financiar. De aceea, ne-am dorit să putem contura cele mai mici prețuri de pe piață, atribuind produselor prețuri de producător, fără alt tip de adaos comercial. În acest fel dorim să punem bazele unor colaborări pe termen lung cu fiecare dintre clienții noștri. Mai mult, ocazional activăm și o serie de promoții și oferte care să vină în îndeplinirea aceluiași scop.

De asemenea, lista de avantaje nu se oprește aici și, punem la dispoziția fiecărui client ce dorește să plaseze o comandă la noi, opțiunea prin care poate personaliza fiecare articol, prin atribuirea de elemente specifice brodate. Și, pentru a deține control deplin asupra imaginii finale, poate realiza de la zero grafica modelului ce urmează a fi brodat pe articol.